Pages - Menu

miercuri, 20 aprilie 2016

Spată de miel hot & spicy pregatita cu aparatul de marinat Food Saver


Eu nu mă împac foarte bine cu carnea de miel,dar dacă aceasta este condimentată foarte bine,poate fi foarte gustoasă.
De aceea am ales să pregătesc spata de miel foarte picantă,iar ca şi garnitură am avut un sos de ciuperci şi gorgonzola.
Cu ajutorul caseroleipentru marinare rapida Food Saver,am marinat carnea în iaurt,adăugând ierburi de Provence,condiment cu ardei iute Hot&spicy,usturoi,piper cu lamâie şi mustar cu hrean.
Toate aceste arome au pătruns foarte bine în carne în timpul procesului de marinare.


Ingrediente:
2 felii generoase spată de miel
6-7 căţei de usturoi
1 lingura iaurt grecesc
1 lingurita mustar cu hrean
1 lingura ulei de masline
Condiment Hot&spicy(ardei iute)
½ lingurita Ierburi de Provance
Sare roz de Hymalaia
Piper cu lamâie
Coaja de lamâie
O crenguţă rozmarin
Ardei iute rosu uscat
100 ml Supa de legume
1 lingurita oţet balsamic

Sos de ciuperci si gorgonzola:
150 g ciuperci din conserva
2 buc ceapa verde
O lingura faina
200 g smântâna
100 g gorgonzola
100 ml apa
Sare,piper
Putin ulei





Mod de preparare:

Pentru început am pregatit aparatul de vidat Food Saver si caserola pentru marinare,ajutoarele noastre de baza pentru aceasta operatiune.
Carnea am spalat-o si am uscat-o cu un servet de hârtie.Apoi am condimentat-o cu sare,piper cu lamâie , condiment hot&spicy,ierburi de Provence.



Usturoiul l-am zdrobit,apoi l-am amestecat cu uleiul ca si la mujdei,am pus mustarul si iaurtul.Cu acest amestec am uns bucatile de carne pe ambele parti si le-am asezat în caserola pentru marinare Food Saver.


Deasupra am razuit coaja de lamâie,ardeiul iute taiat felii ,piper si rozmarinul.
Am pus capacul caserolei am rotit butonul caserolei în pozitia  pentru marinare,am conectat caserola la aparatul de vidat cu ajutorul furtunului atasat,apoi am apasat butonul pentru vidare.


Am repetat operatiunea de doua ori pentru o marinare mai rapida.
Dupa aceasta,am mutat butonul pe pozitia “închis” pentru a sigila caserola.
Am pus caserola la frigider pentru jumatate de ora,daca nu aveti atata timp la dispozitie,ajunge chiar si 15 minute.
Dupa acest timp,am deschis caserola întorcând butonul caserolei în pozitia deschis,am pus bucatile de carne împreuna cu supa de legume  si oţetul balsamic într-un vas ceramic,am acoperit cu  folie si am pus la cuptor la 200 de grade.Dupa o ora,am scos folia si am redus temperatura la 180 de grade.


Intre timp am pegatit sosul de ciuperci.
Intr-o tigaie,am prajit ceapa verde cu putin ulei,am adaugat ciupercile si am mai lasat putin.



Am adaugat faina,am mai calit putin,am condimentat,am pus smântâna si apa si am lasat sa fiarba putin.



La final am adaugat gorgonzola si am mai lasat pâna ce aceasta s-a topit.


Am pus carnea de miel deasupra sosului si am servit fierbinte.





S-aveţi poftă !!!





Comentarii
0 Comentarii
Comentarii Facebook de Tricks Tips Tutorials

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu