Pages - Menu

marți, 4 noiembrie 2014

Gem de măceşe



           Cu siguranţă mulţi dintre voi ştiţi care sunt beneficiile consumului de măceşe.Maceşele pot fi un adevarat miracol pentru sănătate.Maceşele conţin cantităţi însemnate de vitamine,flavonoide,acizi graşi şi acid retinoic care ajută la regenerarea şi întinerirea pielii,calciu,acid citric,fier,fosfor.Vitaminele  A,C.D,E precum si complexul de vitamine B conţinute de maceşe ajuta la curăţarea sistemului urinar,vindeca afectiuni ale plamânilor si  sistemului vascular.
              Măceşele  au un conţinut de vitamina C de 60 de ori mai mare decât cel conţinut de citrice,contribuind astfel la întărirea sistemului imunitar.
               Consumul regulat de măceşe ajuta la prevenirea ori vindecarea unor afecţiuni precum  artrita,infecţiile urinare,digestive,gastrita ori infertilitatea dar si la reglarea funcţiei rinichilor,prevenind retenţia de apa.Maceşele au un conţinut ridicat de pectina care are un efect laxativ.
             Uleiul de maceşe are proprietaţi miraculoase în tratamentele de înfrumuseţare,dar trateaza şi afecţiuni precum psoriazisul sau eczemele.
             Dar pe lângă toate aceste proprietăţi terapeutice,fructele maceşului pot fi folosite pentru prepararea unui gem delicios.Gemul de măceşe este de departe preferatul nostru.Atât de fin,de aromat ,de gustos şi cu o culoare care-ţi stârneşte imaginaţia.La fel de potrivit pe o felie de pâine cu unt lângă o cană aburinda de lapte dar şi pentru o prăjitură.


Ingrediente: 
4 l pastă de măceşe
1,5 kg zahar
12 borcane 400 ml






Mod de preparare: 
Noi cumparam  în fiecare an pasta de macese de la o doamna.
Obtinerea acestei paste de maceşe din care se face gemul este un procedeu foarte îndelungat şi anevoios.
Doamna respectiva are o maşina speciala cu care obtine aceasta pasta.
In principiu procedeul este urmatorul: se fierb maceşele,se strecoara,apoi se trec de mai multe ori printr-o sita foarte deasa pentru a înlatura puful(perii) pe care-i conţin fructele de maceş.
Cu ani în urma,cumparam pasta de la o batrânica,care era parca desprinsa din povestile copilariei.Nici nu pot sa va descriu cum îi aratau mâinile batucite de sita aspra.
Asadar,daca avem posibilitatea sa cumparam pasta gata preparata,este usor de obtinut gemul.
Pasta se amesteca cu zaharul si se pune cu cratita sa fiarba la foc mic.
Cantitatea de zahar este în functie de cât de dulce doriti sa fie.
Noua ne place putin mai acrişoara.
Daca maceşele sunt coapte,nu va fi nevoie de prea mult zahar.
Se fierbe pâna când se obtine consistenta dorita.O ora am fiert-o noi.
Cum pasta a fost destul de groasa si,cum spuneam,macesele au un conţinut mare de pectina,procedeul nu va dura foarte mult.
Pentru a vedea care e consistenta,luati o lingura  de gem pe o farfurioara,o lasati sa se raceasca si vedeti daca e suficient de tare.
Am pus gemul fierbinte în borcane,le-am pus capacul si le-am lasat în cuptorul calduţ(dupa ce am oprit focul) pâna s-au racit.

Foarte usor de preparat,foarte foarte bun si mereu prea puţin.



duminică, 2 noiembrie 2014

Prăjitura krem á la krem

  


 O prăjitură delicioasă,care se pregăteşte foarte repede şi se consuma la fel de repede.
De data aceasta am preferat să folosesc o cremă de lamâie pentru a-i accentua gustul răcoros.Chiar dacă am folosit o tavă de 38x25 cm,am avut un strat generos de glazură deasupra.




Ingrediente:
Pentru blat:
9 oua
9 linguri zahar
Un plic si jumatate Crema Ole cu ciocolata
3 linguri ulei
sare

Pentru crema:
500 ml smântâna pentru frisca
300 ml lapte
2 plicuri crema de lamâie Dr.Oetker

Pentru glazura:
200 g ciocolata 55% cacao
150 g unt


 Mod de preparare:
Am separat galbenusurile de albusuri.
Albusurile le-am batut spuma cu un praf de sare si am adaugat zaharul câte o lingura.
Am pus si cele 3 linguri de ulei,amestecând cu un tel.
Am pus si cele 9 galbenusuri,iar la final crema de ciocolata(in varianta noua,crema avea bucatele de ciocolata prin ea).
Am pus compozitia în tava tapetata cu hârtie de copt si am copt blatul 25 de minute la 180 de grade.
Am lasat blatul sa se raceasca.
Pentru crema am amestecat ingredientele si le-am mixat la viteza maxima.
Am pus crema pe blatul racit si al lasat la frigider cât am pregatit glazura.
Ciocolata rupta bucati am pus-o împreuna cu untul pe baie de aburi sau puteti s-o puneti la foc mic.
Dupa ce ciocolata s-a topit,am lasat-o la frigider pâna s-a îngrosat,apoi am pus-o peste prajitura.
Stratul de ciocolata fiind gros,va trebui s-o lasati la temperatura camerei înainte de a o felia,altfel glazura va crapa.

Poftă bună !!!!


Prăjitură cu măr şi caramel


In perioada aceasta prăjiturile cu mere sunt foarte tentante.Chiar dacă reţetele sunt simple,nu înseamnă că nu sunt delicioase.De data aceasta am ales combinaţia care-mi este cel mai pe plac,măr şi caramel într-un blat pufos care a devenit un deliciu după ce caramelul s-a îmbibat în el.


Ingrediente:

Pentru blat:
6 oua
180 g zahar
180 g faina
6 linguri ulei
6 linguri apa fierbinte
Zeama de la o lamâie
Sare
5 g praf de copt

Pentru caramel:
500 g zahar
200 g unt
350 ml lapte condensat
scortisoara

1 kg mere
Zahar pudra si zeama de lamâie pentru glazura




Mod de preparare:
Am pregatit mai întâi caramelul.
Intr-un vas de inox am caramelizat zaharul,când a capatat culoarea chihlimbarului,am adaugat untul moale si laptele condensat.





Am amestecat pâna când zaharul s-a topit si sosul caramel a prins consistenta.
Am adaugat scortisoara si l-am lasat sa se raceasca.
Intre timp am curatat merele,le-am scos cotorul si le-am taiat rondele.
Am pus caramelul în tigaia în care am copt blatul(eu am folosit o tava de 38x25 cm) si am pus rondelele de mere peste caramel.


Am pus tava la cuptor ca sa se înmoaie merele pâna când am preparat blatul.
Am separat galbenusurile de albusuri.
Galbenusurile le-am pus cu doua linguri de zahar cât timp am batut albusurile.
Albusurile le-am batut spuma tare ,adaugând treptat zeama de lamâie,iar apoi zaharul câte o lingura.
Peste spuma de albusuri am adaugat cele 6 linguri de apa fierbinte,în doua reprize.
La fel am facut si cu uleiul,amestecând de data aceasta cu un tel.
Am mixat putin galbenusurile cu zaharul(cele 2 linguri) si le-am încorporat în spuma de albusuri cu miscari usoare.
La final am încorporat faina amestecata cu sarea si praful de copt.


Am pus compozitia în tava peste mere si caramel si am pus tava din nou la cuptor la 180 de grade timp de 35 de minute dar este util de verificat cu o scobitoare daca este copt.
Am lasat prajitura sa se raceasca,apoi am rasturnat-o pe un platou,astfel caramelul s-a îmbibat în blat.
Am amestecat zahar pudra cu zeama de lamâie si am glazurat prajitura,gustul ei acrisor s-a potrivit perfect cu dulceata caramelului.


Poftă bună !!!!