Pages - Menu

joi, 5 iunie 2014

Hai Hui prin Maramures - Suior cota 1000

Am promis ca o sa revin sa va fac cunostinta cu alte locuri minunate din Maramuresul meu.  Sunt unele locuri altfel decat altele,locuri care ti se lipesc de suflet la primul contact.


Un astfel de loc este si Complexul Suior cu cele doua locatii Suior Baza si Suior Cota 1000. Situat la doar 18 km de Baia Mare, la o altitudine de 670 de metri ,respectiv 1000 de metri (dupa cum spune si denumirea) se afla acest peisaj mirific imbratisat de frumosii munti Gutai.
 Complexul hotelier Turist Şuior este un “ altfel” de loc, un loc unde oaspetii gasesc locaţia perfectă pentru relaxare, evadare din cotidian, afaceri, precum si pentru practicarea sporturilor de vara si mai ales a sporturilor de iarna.
 Acest loc este minunat in orice anotimp.Chiar daca eu nu mai practic schiul, evadez  aici de cate ori am ocazia. Asa s-a intamplat si acum, imbiata de vremea calda de afara. A fost o zi superba in care mi-am limpezit mintea si sufletul cu frumusetea locului.
Pasind peste pragul portii maramuresene, simbol al arhitecturii si artei populare autohtone, cu siguranta lasam in urma, nelinistea si stresul cotidian. Cele trei mini-hoteluri Iza, Mara si Ignis va destainuie prin numele lor primele simboluri de suflet ale maramuresenilor.


 Pentru cei care prefera totusi sporturile de iarna, partiile de schi , cu o lungime totala de 3600 de metri, ofera conditii deosebite pentru practicarea acestor sporturi. Instalatiile pentru zapada artificiala, precum si instalatiile de nocturna, fac ca cei care iubesc acest sport sa se poate bucura de aceasta chiar si in aceasta perioada a anului.
Daca eu am preferat sa hoinaresc prin padure si sa lenevesc la soare, schiorii au putut sa se bucure inca de cateva coborari pe partie.


 Si “urcand din vale-n munte” ...... veti descoperi doua din elementelele ce au definit si definesc Maramuresul “lemnul si apa”, veti descoperi un loc in care se imbina armonios traditia, ospitalitatea si frumosul, un loc in care natura respira si traieste odata de tine.
 Accesul la Cota 1000 se face cu telescaunul, cu o capacitate de 1200 de locuri, avand astfel inca o data ocazia de a admira splendoarea peisajului,a vand timpul necesar de a ne incanta retina si de a ne umple plamanii cu aerul curat al muntilor.
 Odata ajunsi in varf vom fi intampinati de un loc privilegiat de natura, inconjurat de munti si fagi, un loc care te ajuta sa petreci clipe de neuitat. Tot aici gasim si  cele trei cabane turistice Gutai, Tibles si Pietrosu denumite asa dupa vestitii munti ai Maramuresului. Construite in stil rustic sunt un mod de a iesi din artificialul lumii moderne, un stil care te invioareaza si care te inspira sa treci la un nivel mental dincolo de taramul lumescului.





Si e firesc sa va povestesc cate ceva si din punct de vedere culinar.
Bucataria este traditionala romaneasca, cu diferite specialitati culinare care sunt servite in vesela de lut taraneasca atat in restaurant cat si in aer liber pe terasa sau ponton. mamaliga cu branza in staraturi, sarmalute cu ciolan afumat, horinca de maramures, vin la carafa, barbeque la gratar , pot fi servite cu placere in jurul unui foc de tabara.
Originalitatea decorului rustic, mobilierul si detaliile rurale imbinate cu bun gust ,ospatari imbracati in frumosul  port popular maramuresean, dau armonie si stil locului oferind clientilor mancaruri si vin intr-o zi calduroasa de vara sau in racoarea serii intr-un stil traditional romanesc.




Pe pontonul situat pe lacul construit in inima locatiei unde puteti simti adierea vantului, bucuria oferita de razele soarelui si de unde puteti admira splendoarea stelelor.

Crama Suior cota 1000 este construita intr-o atmosfera tipic romaneasca, cu bucatele cele mai alese, gatite de bucatari iscusiti, vinuri nobile, vinuri alese si vechi in editii limitate imbinate cu ospitalitatea ireprosabila si servire in vesela din lut taraneasca, te vor face sa uiti de grijile cotidiene si iti vor face ziua speciala.

Cadrul unic oferit de mobilierul de lemn, te duce cu gandul la vremurile de altadata, dar serviciile oferite iti readuc prezentul cu tot confortul sau. crama este locul potrivit pentru o intalnire cu prietenii, cu partenerii de afaceri sau de ce nu, de unul singur, savurand atmosfera destinsa si delicatesele maiestrilor nostrii bucatari.
Am sa atasez si imaginile care sa va convinga,daca mai este cazul,de frumusetea locului si al oamenilor.

 Sper ca v-a facut placere sa ma insotiti inca o data in frumosul meu Maramures.

Comentarii
0 Comentarii
Comentarii Facebook de Tricks Tips Tutorials

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu