Pages - Menu

marți, 28 octombrie 2014

Lasagna cu carne de porc si viţel


Nu e prea multă  vreme de când îmi era cam teamă să pregătesc lasagna.Mă gândeam că nu se vor fierbe foile,că e prea complicat.Asta a fost până mi-am făcut curaj şi acum o pregătesc de câte ori am ocazia.
Cel mai mult mă mulţumesc complimentele celor care au gustat şi mi-au spus sa nu uit să-i invit când mai fac.
Eu nu fierb foile în prealabil dar vă asigur că se gătesc perfect aşa,condiţia esenţială este să fie suficient sos.
Eu am folosit acum un amestec de carne de porc şi viţel dar le-am pregătit şi cu carne de pui.



Pentru a prepara bunaciunea avem nevoie de:
250 gr foi lasagne nefierte
Mai avem nevoie pentru cele doua sosuri:
Pentru sosul bechamel:
800 ml lapte
3 linguri faina
60 g unt
Sare,nucsoara,piper alb
Pentru sosul de carne:
500 g carne amestec vitel si porc
500 ml suc de rosii
O ceapa uscata rosie
Un morcov
3 catei de usturoi
Ulei de masline
Busuioc
Sare,piper
Mai avem nevoie de 300 gr mozarella si 200 gr cascaval.


          Este bine sa incepem cu prepararea sosului de carne,va dura ceva mai mult.
          Am tocat carnea si am condimentat-o.Am curatat morcovul si l-am dat pe razatoare.Ceapa curatata am taiat-o marunt.
          Intr-o tigaie am pus cam trei linguri ulei de masline si am pus ceapa împreuna cu morcovii sa se prajeasca.Cand s-au înmuiat ,am adaugat boiaua si carnea,am lasat-o sa se prajeasca si ea putin.
Am pus apa cât sa acopere carnea,am mai condimentat cât a fost necesar si am lasat sa fiarba la foc mic.Când a fost fiarta de jumatate,am adaugat usturoiul pisat si sucul de rosii.
Am pus si busuiocul.
         Am preparat apoi  sosul Bechamel.
         Intr-o cratita am pus untul sa se topeasca,am pus faina si am mai lasat pe foc cca doua minute,am amestecat pentru a nu se lega de cratita.Am luat cratita de pe foc si am pus laptele rece,am amestecat de data aceasta cu un tel,pentru a nu se face cocoloase.Am pus vasul din nou pe foc dupa ce am adaugat sare,piper alb si putina nucsoara.Am amestecat cu telul si am lasat sa fiarba pana cand sosul a capatat consistenta dorita.Nu e nevoie sa fie foarte gros,foile de lasagne se vor înmuia mai usor.
       Intr-un vas ceramic,am asezat un strat de sos bechamel,apoi un strat de foi de lasagne,sos de carne,sos bechamel, mozarella si cascaval razuit,apoi iar foi de lasagne ,sos si …tot la fel.Eu am avut patru randuri de foi cu sos între ele.Deasupra am pus sos de carne,sos bechamel ,mozarella si cascaval razuit.
        Am pus vasul la cuptor pentru 30 de minute,a fost suficient ca foile de lasagne sa fie moi si sa se rumeneasca frumos deasupra.
        Cam asta a fost ….făcut,mâncat,plăcut mult.


      Poftă bună !!!!!




Comentarii
0 Comentarii
Comentarii Facebook de Tricks Tips Tutorials

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu