Pages - Menu

duminică, 7 martie 2021

Tort cu crema de citrice si mousse de ciocolata

 


Nu-i aşa că abia aşteptăm vreun eveniment să putem să ne reunim măcar în familie şi să ne bucurăm unii de prezenţa celorlalţi,să luăm masa împreună şi bineînţeles să savurăm şi o felie de tort.

Pentru mine tortul perfect este cu fructe şi ceva ciocolată.Stiu că aceasta este combinaţia care le place şi alor mei.

Am folosit ultima rezervă de zmeură de la congelator,iar aceasta s-a combinat perfect cu crema de portocale şi lamâie şi mousse-ul de ciocolată.

Blatul pufos şi însiropat s-a combinat foarte bine cu cremele.

Mama a spus că acest tort a fost PERFECT.

Musafirii au mai cerut o porţie,deci pot să mă simt mulţumită de rezultat.

Si pentru că mâine sărbătorim Ziua femeii,vreau să trimit un gând bun tuturor femeilor,fie că e vorba de mamă,bunică,soră,prietenă sau colegă.

Să vă bucuraţi de viaţă aş cum este ea,să încercaţi să o înfrumuseţaţi atât cât ni se permite.Iubiţi-vă mai mult.

La mulţi ani!

 



 


Ingrediente:

Blat (forma cu diametrul 20 cm):

5 oua

150 g zahar

150 g faina

Sare

 

Crema de citrice:

Sucul de la o portocala si o lamâie= 100 ml

170 g zahar

3 galbenusuri de ou + 1 ou intreg

100 g unt 82 % grasime

250 g mascarpone

200 ml frisca lichida 30% (Pilos am avut eu)

Coaja rasa de lamâie si portocala

 

 Mousse de ciocolata:

200 g ciocolata 52% cacao

200 ml frisca lichida 30%

2oo ml frisca lichida batuta

4 foi gelatina sau 7 g gelatina granule

1 lingura visinata sau rom


Sirop:

200 ml apa

3 linguri zahar

Zeama de lamâie

 

Jeleu de zmeura:

200 g zmeura congelata

150 ml sirop de zmeura

10 g gelatina granule

 

Banda de ciocolata:

100 g ciocolata cu gust de portocale

 

Am mai avut nevoie de :

3 linguri dulceata de cirese amare

Bezele pentru ornat

200 ml frisca lichida

 






Mod de preparare:

Baza pentru crema de citrice am pregatit-o cu o zi înainte,pentru ca este nevoie sa stea la frigider.

Am stors sucul dintr-o portocala si o lamâie,obtinând 100 ml suc.

Am mixat cele 3 galbenusuri si oul întreg cu zaharul,pâna am obtinut o spuma.

Am adaugat sucul de citrice si am pus vasul pe baie de aburi,amestecând cu un tel pâna ce s-a îngrosat crema.

Am adaugat coaja rasa de lamâie si portocala si untul moale,câte doua cubulete,amestecând pâna s-a topit.

Am pus o folie direct peste crema si am pus la frigider pâna a doua zi.

Pentru blat am folosit reteta simpla de pandispan,care se pregateste foarte usor.

Am mixat ouale întregi,cu un praf de sare si zaharul.

Se mixeaza pâna când îsi tripleaza volumul si este ca si o crema.

Am adaugat faina în doua transe,încorporând-o usor cu o paleta.

Am pus compozitia într-o tava cu diametrul de 20 cm,pe care am tapetat-o cu hârtie de copt.

Am pus tava la cuptor,la 180 de grade pentru 40 de minute.

Dupa 35 de minute,puteti sa verificati cu o scobitoare sau un bat de frigaruie,daca este copt.

Am lasat blatul sa se raceasca pe un gratar si  am pregatit cremele.



Pentru crema de citrice,am mixat crema mascarpone cu frisca lichida,apoi am adaugat treptat baza cremei ,cea pregatita cu o zi înainte.

Am amestecat usor cu o paleta.

Am pus crema la frigider pâna în momentul asamblarii.

Pentru mousse-ul de ciocolata,am pus foile de gelatina în apa rece sa se hidrateze.

Ciocolata rupta bucati împreuna cu 200 ml frisca lichida,am pus-o pe baie de aburi pâna ce s-a topit.

Am stors foile de gelatina,le-am pus în ciocolata calda si am amestecat pâna ce aceasta s-a topit.

Am adaugat o lingura de visinata si am lasat-o sa se raceasca.

Am mixat 200 ml frisca lichida si am încorporat-o în ciocolata racita.

Pentru sirop se fierb ingredientele si apoi se raceste.

Pentru asamblare am folosit un inel reglabil,în interiorul caruia am pus folie de acetat.

Am taiat  pandispanul,obtinând 3 blaturi.

Partea de deasupra am asezat-o jos,pentru a ramane deasupra partea mai dreapta.

Am însiropat si am pus deasupra 3 linguri de dulceata de cirese amare.

Peste dulceata am pus crema de citrice,dar am pastrat o parte pentru ornat.



Am pus cel de-al doilea blat,l-am însiropat,mousse de ciocolata si al treilea blat însiropat si el.



Peste ultimul blat am pus un strat subtire de crema de citrice.

Am pus tortul la frigider si am pregatit jeleul de zmeura.

Dupa ce zmeura s-a dezghetat,am pus-o în blender si am pasat-o.Dupa aceea am trecut-o prin sita pentru a îndeparta semintele.

Gelatina am hidratat-o cu 2 linguri de apa rece.

Sosul de zmeura,l-am amestecat cu siropul de zmeura.

Am pus vasul pe foc sa se înfierbânte,fara a fierbe,am pus gelatina  si am amestecat pâna ce aceasta s-a topit.

Am mai lasat câteva minute sa se racoreasca,apoi am turnat-o deasupra tortului.



Dupa ce s-a întarit putin,am pus deasupra bezelele.



Când cremele si jeleul s-au întarit,am scos inelul si folia.

Am mixat 200  ml frisca si am amestecat-o cu crema de citrice ramasa,apoi am ornat în exteriorul tortului.

Am topit pe baie de aburi 100 g ciocolata cu gust de portocale.

Am pregatit o folie acetat cât circumferinta tortului.

Am pus ciocolata într-un poş,si am trasat diferite forme pe folia de acetat.

Când ciocolata s-a întarit cât sa nu curga,am pus folia în jurul tortului.

Dupa ce ciocolata s-a întarit,am scos folia.

Se mai lasa cam o ora la frigider si apoi se poate servi.

 



S-aveţi poftă!


Comentarii
0 Comentarii
Comentarii Facebook de Tricks Tips Tutorials

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu