Despre întâlnirile de
suflet cu bucătăraşii mei dragi v-am mai povestit şi sper să vă mai povestesc încă
multă vreme de aici înainte,pentru că nu e puţin lucru ca oameni cu preocupări
atât de diferite,din colţuri diferite ale ţării,dar având o pasiune comună,să
construiască ceva atât de frumos,depăşind graniţele virtualului,devenind o mare
familie.
Si cum parcă întâlnirile
din vară nu mai erau îndeajuns,am propus acum doi ani să sărbatorim împreună şi Revelionul,ca să ne treacă dorul.Zis
şi făcut.
Din lipsă acută
de timp,nu am reuşit să scriu anul trecut despre primul Revelion pe “rit bucătăresc”sărbătorit
împreună,dar am să mai inserez acum poze şi de atunci.Locaţia a fost aceeaşi şi
în anul acesta,adică Bran-judeţul Braşov,vila Benga,la intrarea în Predeluţ.Si
ziceam ca este pe “rit bucătăresc” pentru că revelionul nostru e sărbătorit la
început de februarie.
O locaţie minunată
şi potrivită pentru nevoile noastre,cu gazde minunate,cărora le mulţumim.Prezent
au răspuns mai întâi bucătăraşii veterani,adică cei care nu au lipsit de la întâlnirile
de până acum,dar ni s-au alăturat şi alţi bucătăraşi,pe care nu-i întâlnisem încă,ceea
ce m-a bucurat nespus.
Toţi bucătăraşii
au fost însoţiţi de membri ai familiilor lor,pentru că aşa ne place.De aceea
copilaşii abia aşteaptă o nouă întâlnire.La fel şi soţii,găsindu-şi şi ei
preocupări comune.Ca să nu mai spun că mulţi dintre ei,în urma întâlnirilor,au
devenit bucătăraşi cu acte în regulă.
De data aceasta
am fost prezenţi într-un număr impresionant,dacă nu mă înşel,59 de suflete am fost.O să mă
corecteze Leoaica Cleme,care şi de data aceasta s-a ocupat de organizare şi
totul a ieşit la superlativ.
Gândul nostru a
fost şi la cei care nu au reuşit să ajungă la această întâlnire.
Ii mulţumim din
suflet Clementinei pentru că ştiu cât de greu e deja de gestionat o astfel de întâlnire.
Dacă la întâlnirea
din vară,tema propusă de Cleme a fost “petrecere în pijamale”,de data aceasta
ea ne-a propus “costumul popular”.Cu cârcotelile de rigoare,pentru că nu a fost
o temă uşoară,ne-am conformat şi a ieşit ceva absolut minunat.
Cu costume
autentice,închiriate ori adaptate,am încercat cu toţii să ne încadrăm onorabil în temă.Dacă cei mari au fost frumoşi,copilaşii
au fost adoraaaaabili în costumele lor.Copilaşii au pregătit special pentru noi
un program artistic deosebit.
De data
aceasta,fiind şi timpul scurt şi activităţile multe,bucatele alese aduse de
vrednicii bucătăraşi au cam rămas nefotografiate :)))) doar Motanul ce a reuşit
să pozeze câte ceva.Vă asigur însă că au fost foarte gustoase şi nu s-au
risipit.
Am să pun mai
multe poze cu bunătăţile de la prima ediţie a Bengalionului.
Eu le-am pregătit
un tort bucătăraşilor,pentru că nu există petrecere fără tort,nu-i aşa?Eu sper
să reuşesc să scriu şi reţeta cât de curând,pentru că a fost o combinaţie
deosebită.M-am străduit sa folosesc ingrediente care să placă tuturor.
Rămăsese nişte ciocolată şi doar nu era să se risipească :)))))
Chiar dacă timpul
a fost foarte scurt,am petrecut clipe minunate.Parcă nici nu a mai contat că am
făcut sute de kilometri pentru a ajunge,ori că la întoarcere drumul a fost un
coşmar,60 de kilometri de întuneric şi ceaţă densă,fără posibilitatea de a opri
ori poposi undeva.
La petrecere am
avut si Karaoke,actorul Daniel Făt a fost din nou alături de noi,am avut şi
tombola,fiecare primind câte un cadou,am avut si Moş Crăciun care ne-a oferit
daruri din partea Bucătăraşului.
Camelia nu a reuşit
să ajungă dar ne-a trimis şi ea câte un dar.Ii mulţumesc foarte mult.
Si uite aşa au
zburat clipele,orele ,zilele ca în poveşti şi iar a venit momentul trist al
desparţirii,cu aceeaşi speranţă, ca de fiecare dată, că ne vom revedea curând.
Eu nu am prea făcut
poze,aşa că am împrumutat de la ceilalţi,în special de la Ancuta noastra draga,care ne-a surprins în ipostaze foarte plăcute.Multumesc.
Cred că pozele
vor spune mai mult decât ceea ce aş putea eu să exprim.
Vă iubesc oameni
frumoşi.
Dacă v-a plăcut şi
nu aţi citit,poate vă face plăcere să lecturaţi şi următoarele postări:
De data asta n-am fost alături de voi, fizic vorbesc, căci în minte, cum bine ştiţi, vă port mereu.
RăspundețiȘtergereÎntâlnirile bucătăraşilor dau sens, mai mult decât orice pagină virtuală, prieteniilor legate din faţa ecranului. Mă bucură că am fost şi eu alături de voi în multe momente, dar mai ales, că vă cunosc pe mulţi din minunatul grup.
Nu mă mai întind la vorbe, mai ales că n-am fost acolo şi nu am ce povesti. Pozele postate de tine şi scurtele gânduri vorbesc mai mult decât aş scrie eu în cinci ani.
Aşadar, mă bucur pentru voi, oameni buni şi frumoşi, aţi meritat din plin şi această întâlnire.
Felicitări!
Padre,cred ca stii ca a fost marele meu regret ca nu ati putut sa fiti alaturi de noi.Dar,la fel de bine stiu ca nu intotdeauna este asa cum ne dorim,ca uneori suntem nevoiti sa ne schimbam planurile si prioritatile.
ȘtergereChiar daca intalnirea din vara e undeva in ceata inca,chiar de nu-i devreme de discutat,eu sper din tot sufletul sa ne intalnim intr-un fel sau altul in vara aceasta.
Sanatate si zile senine va doresc.
Era sa uit.
ȘtergereEu sunt convinsa ca ai putea povesti chiar si doar vizionand pozele si cunoscandu-ne atat de bine. :))))))
Ei, un sâmbure de adevăr e în ce zici tu, dar nu mai sunt ăl de dinainte, am mai îmbătrânit şi eu. :D
ȘtergereLasa Padre ca-ti trece pana la urmatoarea intalnire :))))) poti sa incepi sa te antrenezi.
ȘtergereFrumos tare a fost. Sper sa se aranjeze si la vara ceva.
RăspundețiȘtergereFrumos Motane,dar daca nu misca nimeni nimic,la vara n-o mai fi.
ȘtergereA fost superrrrrrrrrr. De abia asteptam urmatoarea intalnire. ;;) :x
RăspundețiȘtergereSi eu la fel .
ȘtergereFrumos articol, Dia, cu atatea poze frumoase. Nu ma mai satur privindu-le! <3
RăspundețiȘtergereCred ca la fiecare intalnire am zis ca a fost cea mai reusita dintre toate, dar de data asta chiar a fost cea mai cea!
Asa este Meri.Mi-a fost si greu sa aleg dintre atatea poze frumoase.
ȘtergereCred ca de fiecare data e mai frumos pentru ca am devenit un grup omogen si ne-am pliat frumos unii dupa ceilalti ca sa ne fie bine impreuna.
Te imbratisez cu drag.
Minuntate vorbe, minunate ganduri, minunate bucate, minunat Bengalion 2017. Multumim Dia :-* Abia aștept să ne revedem ;)
RăspundețiȘtergereSi eu abia astept sa ne revedem.Sper sa reusim in vara.
ȘtergereTrebuie sa mai caut poze ca nu am gasit cu tine si cu tata Zmeu.
Mai completez dupa ce mai fur de pe undeva :)))))te pup
Nu prea am stat la poze ;) :)))
ȘtergereAsa am vazut si eu :)))) erati ocupati cu distractia
ȘtergereA fost foarte frumos, abia astept sa ne revedem! Poate in frumosul Maramu, la frumoasa noastra morosanca.
RăspundețiȘtergereDoamne,abia astept si eu.
ȘtergereSper sa reusesc macar cu voi sa ma vad in Maramuresul meu frumos.Va pupacesc de la mic la mare.
Cred ca tare a mai fost si bine si frumos . Pe majoritatea bucatarasilor v-am recunoscut ... imi sunteti dragi fara sa va cunosc.
RăspundețiȘtergereFiti fericiti , oameni frumosi!
Diana B.
Te imbratisez cu drag Diana si sper ca vei fi alaturi de noi la urmatoarele intalniri.
ȘtergereA fost o intalnire minunata, ca toate întâlnirile noastre! Astept cu drag sa ne revedem . Noi venim cu mare placere oriunde s-ar organiza. :*
RăspundețiȘtergereAsa este Ancuta.
ȘtergereNici n-ar fi intalnire fara faimoasele cornulete :)))
Te pup
Nu m-am săturat citind, am retrăit toate acele clipe
RăspundețiȘtergereMa bucur Carmen.Si eu ma incarc pozitiv recitind.Pupici si mi-e dor de tine.
ȘtergereImi inchipui cum a fost. Si intalnirile mele cu gustoasele sunt de neuitat, desi am cochetat si cu bucatarasii. S-au produs o serie de schimbari in viata mea si acum nici macar nu mai gatesc decat foarte rar.Dar va urmaresc si cate odata mai incerc si eu retetele voastre. Poate vreodata, desi nu cred, o sa ne intalnim. Sa va fie de bine si sa va vedeti cat mai des!
RăspundețiȘtergereMultumesc pentru vizita si gândul bun.Din pacate timpul a devenit inamicul nostru numarul unu.Chiar si eu am lipsit deja la intalniri,dar sper ca la vara voi fi prezenta.E prea frumos ca sa renuntam.
ȘtergereDe gatit nici eu nu prea mai gatesc,mai ales nu mai prajituresc,altfel nu reusesc sa rezist tentatiilor.
O imbratisare mare trimit si gânduri bune.