Imi era aşa dor sa scriu,despre ce
simt,despre ce gândesc.E ca un fel de terapie.
Din păcate nu am
prea avut timp în ultima vreme şi a fost prea multă amărăciune în viaţa mea.
Prea mulţi oameni dragi ori doar apropiaţi au parasit aceasta lume,unii în urma
unor afecţiuni grave iar alţii murind stupid înainte de vreme.
Prea mulţi oameni
dragi au avut de suferit din diverse motive.
Astazi mi-am condus pe ultimul drum un
prieten foarte drag.Si nu a plecat singur în altă lume,ci împreuna cu
soţia şi unul dintre copii,în timp ce
celalalt copil se afla pe masa de operaţie,luptând pentru viaţa lui cu puterea
celor şase anişori.
Sute de oameni au fost alături de ei în
această zi tristă.Pare nespus de nedrept ca nişte oameni tineri,frumoşi dar mai
ales buni să părăseasca atât de curând
această lume.
Rareori mi-a fost
dat să întâlnesc un om atât de bun cum era acest prieten.Niciodata nu a ezitat
să-i ajute pe cei care i-au cerut ajutorul,nu l-am vazut supărat ori obosit,avea
o energie inepuizabila.Pastorul,în cuvântarea lui,amintea unul din raspunsurile
lui Radu „…sunt cam ocupat dar o sa încerc,cine face mult,poate face si mai
mult”.Si a făcut tot ce i-a stat în putinţă.
Despre fiul lui ,învăţătoarea a spus ca
era „ca o zi însorită de primăvară”.Cred ca era firesc să fie aşa cu astfel de
părinţi.
Dupa o asemenea experienţă,îmi dau seama
cât de puţin preţuim uneori viaţa şi de faptul că uneori e suficientă o
secundă,o singură secundă care să curme această viaţă.
La fel ca acea secundă fatală care a
curmat trei vieţi.A fost suficientă o secundă de neatenţie şi graba unui alt
şofer.
O secundă….atât
doar.
Când am citit cumplita veste,am zis că e
greşeală,că nu poate fi adevarat.Am citit şi recitit cu aceeaşi speranţă.Din
păcate era adevarat şi Radu nu mai este.
M-a afectat cu
atât mai mult cu cât rareori mi-a fost dat sa întâlnesc astfel de oameni.
Cu toata durerea,cred că important este
„moştenirea” ce o lăsăm în urma noastră.
Unele persoane
fac asta într-un mod excepţional,chiar daca trecerea lor prin această lume a
fost atât de scurtă.
Rămâi cu bine prieten drag,te vom
păstra în inimile noastre!
Iar voi,dragi prieteni,preţuiţi fiecare
secundă a vieţii voastre şi aduceţi bucurie oamenilor dragi din viaţa voastră.
Realitatea morţii este de netăgăduit, şi zic asta de momentul trecerii, de moartea ca moment al despărţirii sufletului de trup. Realitatea putrezirii trupeşti este palpabilă. Personal am văzut-o de sute şi sute de ori.. Realitatea este că avem nevoie de comuniunea prin rugăciune cu cei adormiţi. Trebuie să credem cu tărie în biruinţa vieţii supra morţii. Să percepem moartea ca un ciur care cerne făina şi aruncă tărâţa, făina fiind sufletul şi tărâţa trupul. Trebuie să conştientizăm că cei plecaţi înaintea noastră nu sunt sortiţi pieirii definitive, a dispariţiei fără urmă, ci trăiesc într-o lume pe care noi, mult prea ancoraţi în tumultul vieţii cotidiene nu o percepem. În perioada asta în biserici încă se mai cântă "Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând", imnul prin care noi, cei ce încă suntem vii, ne exprimăm dorinţa, credinţa şi speranţa că viaţa nu se termină doar într-o clipă fatală, ci continuă într-o lume mai bună. Dumnezeu să-i odihnească în pace!
RăspundețiȘtergereS tiu Padre ca am mai discutat asta de multe ori.Pe de-o parte tind sa-ti dau dreptate dar sunt persoane de care ne e mult prea greu sa ne despartim.Persoane de care inca mai aveam nevoie aici,in aceasta lume.Poate ca inca nu avem destula credinta incat sa-i lasam sa plece atat de usor.
ȘtergereDumnezeu sa-i odihneasca!
Am zis şi eu uneori ca tine, cu ani în urmă, pentru ca mai apoi să mă gândesc că suntem un pic egoişti. Noi zicem că am mai avea nevoie de ei, de ajutorul lor, nu ne gândim poate că dincolo e mai bine. Dacă n-ar exista speranţa vieţii veşnice şi nădejdea învierii, am fi pierduţi, am gândi că viaţa se rezumă doar la aceste amărâte (deseori) zile trăite pe pământ. Cum credem (eu cred cu tărie) că există viaţă veşnică, că ne vom reîntâlni, privesc altfel aceste momente grele, gândind că "o clipă numai" şi gata ne vom revedea, căci viaţa, cât de lungă ni se pare uneori, la greu, tot ca gândul trece de repede.
ȘtergereAsa este,foarte repede trece aceasta viata.Macar daca am invata s-o traim mai intens,sa fim mai buni,sa le aratam celor dragi dragostea noastra.
ȘtergereInsa mereu spunem "mai este vreme".
Of, tu Die. Si eu am trecut recent prin asa ceva si nu inteleg de ce nu exista dreptate.. De ce pleaca cine nu trebuie? Sa ii pastram vii in amintirea noastra. Multa putere sa treci peste clipele grele.
RăspundețiȘtergereAdina,nu cred ca sta in puterea noastra sa judecam ce e drept si ce nu.Sigur ca am vrea sa ne fie bine,sa fim cat mai mult timp cu oamenii dragi,dar.......
ȘtergereTe imbratisez si eu si o sa trecem peste toate la un moment dat.
Mare tragedie! :( Am citit si-n presa despre ei, am vazut si la TV, astea-s adevarate drame.....
RăspundețiȘtergereDumnezeu sa-i odihneasca-n pace!
Asa este Meri.Dumnezeu sa-i Odihneasca.
Ștergere